Cercuri

40.00lei

Descriere

Volumul „Cercuri” adună texte scrise în decursul a zece ani, însă esența acestuia se întinde mult mai adânc în existența mea, încă de la primele experiențe în spațiul pitoresc al Deltei Dunării. La o privire atentă, am putea accepta ideea că cercul reprezintă un tipar existențial după care se desfășoară viețile noastre, atât ca trasee circulare ce se repetă periodic, cât și ca aspirație către devenirea absolută. Personajele pe care le veți descoperi în carte refac aceste trasee în mod mai mult sau mai puțin conștient, luptându-se în același timp cu vicisitudinile vieții și încercând să își corecteze parcursul. Oriîncotro le duc aceste demersuri, cercul rămâne forma care le guvernează destinele, tinzând să se închidă peste aspirațiile lor pentru a se redeschide iar și iar în noi trasee existențiale.