Autor: Mircea Moroianu

Născut la 31 mai 1981 în Bucureşti, Mircea locuieşte încă în capitală şi lucrează într-o firmă de publicitate. În ultimii 10 ani şi un pic, adică din 2000 până acum, Mircea a terminat Facultatea de Inginerie în Limbi Străine, filiera germană în cadrul Politehnicii din Bucureşti, a cântat la chitară în trupă Oliver şi s-a angajat dintr-o fericită întâmplare în publicitate pe postul de copywriter. Cu trupa a scos două albume, „Poetry Pop” în 2008 şi „Eros” în 2012. Ca publicitar a participat la peste 40 de campanii, la care a contribuit cu idei de scenarii, slogane şi concepte de campanii şi execuţii grafice. Ca să adauge un pic de ştiinţă la ideile lui din publicitate, în 2009 a început masteratul „Campanii de Comunicare în Relaţii Publice şi Publicitate” în cadrul Facultăţii de Jurnalism din Bucureşti pe care l-a absolvit în 2010. Puţin timp mai târziu s-a apucat de scris. A debutat în 2014 cu romanul „Descâlcitorul” apărut la editura Tracus Arte. Simultan a publicat online volumul de poezii şi desene „Dezcâlcitorul” pe site-ul www.descalcitorul.ro Explorând mai departe poezia şi desenul conceptual, a scris volumul „Frumoasele dezechilibre”. În paralel, Mircea a absolvit cursul de scenaristică din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale” şi în prezent lucrează la producţia filmelor „Marea Bălăneală” şi „Fragile, handle with care” şi a piesei de teatru „Super OK”