Autor: Liviu Chifane

Liviu Augustin Chifane s-a născut în luna lui gustar a anului 1982, la Tulcea, în inima Dobrogei. Anii copilăriei i-a petrecut la Sulina, loc pitoresc al cărui farmec aparte l-a inspirat în periplul său scriitoricesc. După absolvirea Liceului Teoretic „Jean Bart” din Sulina, a urmat cursurile Facultății de Litere și Teologie din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, finalizate în 2004, an în care își începe cariera didactică în Brăila, profesând din 2007 la Liceul cu Program Sportiv. În 2006 a încheiat programul de masterat „Teoria și practica textului”, iar în martie 2019 i s-a acordat titlul de doctor în domeniul literaturii postcoloniale. Activitatea didactică și academică se reflectă în lucrări științifice și metodice precum: „Experimentul postmodernist: „Abatorul cinci” de Kurt Vonnegut”, „Poezia lui Lucian Blaga în context educațional”, „Publicistica lui Mihai Eminescu: noțiuni de teorie și critică literară”, „Postcolonial Literature: A Cultural-Linguistic Approach”. În domeniul literaturii, debutează editorial în 2014, cu romanul Copilul Deltei publicat la Editura Datagroup, carte scrisă cu amintirea vie a locurilor copilăriei din Sulina și Delta Dunării (ediția a II-a, 2022). În 2019 publică Ninsoare de martie, primul volum al seriei pentru copii Eroi din întâmplare, urmat în 2020 de volumul al doilea, Invazia gândacilor. Anul 2022 marchează apariția romanului pentru tineri și adoles¬cenți Sparg nuci! (Editura Datagroup, Timișoara), carte ce relatează o covârșitoare experiență de viață și se adresează „tuturor celor chinuiți de examene”.