Autor: Rușeț Andrei

Rușeț Andrei

M-am născut în anul 1989 și sunt inginer, absol­vent al Universităţii Politehnica din Bucureşti. De mic copil am avut o ima- ginație bogată. În clasa a patra am devenit convins că pot dobândi puteri extraordinare dacă bag, concomitent, două cuie în priză. Planul ingenios a fost sabotat de către bunica mea, care m-a și pedepsit. Încă n-am renunțat la idee. În clasa a noua, am reușit să înving primul criminal, atunci când l-am convins că sufăr de o boală incurabilă și că ar fi urât din partea lui să-mi fure telefonul mobil. Tot în acea perioadă m-am apucat și de scris. Însă, până să concep romanul de față, am avut câteva încercări nereușite. Din fericire, persoanele din jurul meu m-au încurajat cu drag să continui: “Ce e por­căria asta? Sunt tineri mai buni ca tine, pe care nu-i publică nimeni!”. Pe lângă acest roman, la sfârșitul anului 2016 am început să postez povești online care au cumulat până în prezent peste 1,9 milioane de vizualizări.